Europa se confruntă cu 10 ani de stagnare economică, în timp ce Statele Unite au de înfruntat formarea unei clase de săraci, care depinde de ajutoare de stat, apreciază directorul general al producătorului de bunuri de consum Unilever, Paul Polman. "Perioada de creştere economică lentă din Europa va dura cel puţin 10 ani şi nu văd o schimbare în această privinţă. Dacă te afli în fruntea unei afaceri precum cea pe care o conduc eu şi nu te pregăteşti pentru aşa ceva, atunci te păcăleşti singur. Sper, spre binele Europei, să mă înşel, dar chiar şi într-un astfel de caz vom fi mai bine poziţionaţi. Este important să priveşti realitatea drept în faţă", a declarat Polman, într-un interviu potrivit Bloomberg.
Declinul încrederii consumatorilor în SUA "îngrijorează lumea", iar recupererea celei mari economii a lumii va fi temperată, cu un avans anual al PIB de 2% dacă Statele Unite "au noroc", a adăugat el.
"Oamenii se descurcă cu greu până la sfârşitul lunii" în SUA, 46 de milioane de americani depinzând de ajutoare guvernamentale pentru a cumpăra alimente", a spus Polman.
Stiri de actualitate:
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
Europa are de înfruntat 10 ani de stagnare economică

Lasa un raspuns