Moneda naţională a rămas pe depreciere uşoară, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 0,67 bani, la 4,4286 lei/euro, cel mai înalt nivel atins de la începutul anului. Un curs peste cel de joi a fost anunţat de banca centrală la 31 decembrie, când euro a fost la 4,4287 lei/euro.
"Ne aşteptăm ca tendinţa usoară de depreciere să persiste pe fondul sentimentului în continuare nefavorabil din pieţele externe. Totuşi, credem ca potenţialul de depreciere a leului este limitat, posibil până la 4,44 lei/euro, întrucât atingerea acestui nivel ar putea declanşa intervenţii valutare sau cel puţin ar întări temerile legate de acestea" , consideră analistului ING Bank Mihai Ţânţaru.Cursul pentru dolarul american a coborât foarte uşor, de la 3,4235 lei/dolar la 3,4225 lei/dolar. În sesiunea de joi, rata de schimb a atins nivelul maxim de după 13 decembrie, când dolarul a fost cotat la 3,4522 lei.
Totodată, cursul pentru francul elveţian a avansat la 3,6235 lei/franc şi s-a plasat la cel mai ridicat nivel de după 9 ianuarie, când rata a fost de 3,6465 lei/franc.
Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
La deschidere euro a fost cotat la 4,4225 – 4,4250 lei, respectiv cu 0,45 – 6 bani peste cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4180 – 4,4190 lei/euro.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
Euro, la NIVELUL MAXIM de la începutul anului: 4,4286 lei/euro

Lasa un raspuns