Astăzi, 1 august, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş a avut loc ceremonialul prilejuit de avansarea în grad, la termen, a jandarmilor care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituţii. Cu această ocazie, pe platoul din incinta unităţii, s-a prezentat onorul şi s-a întonat Imnul Naţional al României. În continuare, inspectorul şef Petru...
Stiri de actualitate:
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
FOTBAL: Victorie la scor pentru CSM Sighet. Un jucător a înscris de patru ori
VOLEI: Început de campionat cu înfrângere pentru Știința Explorări
COLONIA PICTORILOR: Classic Unlimited – o nouă întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală
ZIUA ARMATEI ROMÂNE celebrată în municipiul Baia Mare
VITAL: Drumul apei descoperit de elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială George Coșbuc, Baia Mare
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI continua campaniile de donare de sânge
NORD LITERAR: Salonul de carte – Bookstage Baia Mare 2026, o adevărată sărbătoare a spiritului
INSPECTORATUL DE JANDARMI MARAMUREȘ: Bărbat suspectat că ar fi provocat un incendiu într-un bloc de locuințe din Baia Mare, imobilizat de jandarmi și condus la sediul poliției
FOTBAL: Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru „dubla” din noiembrie din Liga Națiunilor
FOTBAL: Încă o victorie bifată de CS Minaur
BAIA MARE: Incendiu la parterul unui bloc
Etichetă: ceremonial
VIDEO | Ceremonial de Ziua Jandarmeriei
Platoul de la sediul Jandarmeriei Maramureş s-a desfăşurat ieri un ceremonial militar organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. Ziua de 3 aprilie este o dată semnificativă în tradiţiile Jandarmeriei Române, instituţie specializată a statului, cu statut militar, de garantare a ordinii constituţionale interne în statul de drept. Jandarmii au sărbătorit 169 de ani de când...

