Sufletul nu îmbătrânește niciodată! Este dovada clară după întâlnirea promoției din 1966 a Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighet. Optimiști, plini de viață, dinamici și la fel de entuziaști ca în tinerețe, zeci de foști elevi ai unității de învățământ și-au dat astăzi întâlnire la școală pentru a marca cei 50 de ani de la absolvire. Momentul revederii a fost unul extrem de emoționant.
Au decis să se reîntâlnească în băncile școlii pentru a-și aduce aminte de tinerețe, pentru a depăna amintiri și a petrece timp împreună în memoria anilor de liceu. Cu toții sunt de părere că viața nu i-a schimbat deloc și au impresia că n-au trecut decât câțiva ani, însă comparativ cu atunci, acum se simt mult mai împliniți și plini de realizări. Majoritatea au profesat în domeniul învățământului, dat fiind faptul că au terminat un profil pedagogic. Întâlnirea de astăzi le-a adus aminte de vremurile tinereții, când singura grijă era să plece din băncile școlii spre a-și urma propriul destin.
„Ne amintim de anii de școală, suntem prima și ultima promoție cu șase ani de liceu la zi. Cei 50 de ani au trecut foarte bine, suntem cu sufletul încă tânăr, exact ca și în timpul școlii. Colegii sunt neschimbați, cu aceeași dorință și dragoste de viață, de copii, de tot ce ne înconjoară și de tot ceea ce este frumos în viață. Cu majoritatea colegilor am mai ținut legătura, ne întâlnim din când în când, depănăm amintiri, povestim despre copii și nepoți”, spune o absolventă.
„Am așteptat cu mult drag să mă întâlnesc cu ei și faptul că i-am recunoscut pe foarte mulți mi-a dat oarecum și mai mult optimism și încredere în mine. Toată lumea este fericită prin copiii care îi are. Ne-am întîlnit toți și ne întrebam unii pe alții câți copii are fiecare, câți nepoți, la vârsta aceasta cam asta întrebi. Cei 50 de ani au trecut pentru unii mai greu, pentru alții mai ușor. Am trecut cu putere peste ei și sunt bucuroasă că am ajuns să sărbătoresc acești 50 de ani, mi se pare un eveniment deosebit de important în viața omului”, povestește o altă femeie.
„Noi am fost 32 în clasă, dar 7 dintre ei au murit. Cei 50 de ani au trecut repede, am putea să zicem că nici nu știm când au trecut, dar noi am rămas tot la fel de tineri și de entuziaști, unii dintre noi continuăm și astăzi activitatea ca să dovedim că încă se poate. Legătura am ținut-o în tot acest timp, ne-am mai întâlnit separat, nu într-un cadru festiv ca astăzi, dar am păstrat legătura și sperăm să ne mai întâlnim până când va mai rămâne în viață și „ultimul mohican”, spune un bărbat.
„Eu de exemplu sunt din Bistrița-Năsăud și întotdeauna vin cu foarte mari emoții aici. Reîntâlnirea cu coelgii este foarte frumoasă, abia ne recunoaștem. Pe unii nu i-am văzut de 50 de ani. Eu întotdeauna, la toate întâlnirile, am venit să mă revăd cu colegii pentru că pentru mine școala a fost împărăția mea pe acest pământ. Cei 50 de ani au trecut frumos pentru că mi-am făcut meseria cu seriozitate și profesionalism, am coordonat și destinele învățământului primar din județul Bistrița-Năsăud timp de 9 ani de zile și mă simt un om împlinit”, mărturisește o altă femeie.
Alături de elevii de odinioară au fost prezenți și cei care i-au format ca oameni. Tot ca pe niște copii îi privesc și după 50 de ani cei care le-au îndrumat destinul pe timpul liceului.
„Sunt deosebit de drăguți, satisfăcuți că și-au făcut datoria la catedră și își iubesc foștii elevi după cum noi îi iubim pe ei. Sunt mândră de ei! Au dus mai departe mesajul învățământului românesc în tot județul, așa că nu pot să nu fiu mândră de ei. Cu unii dintre ei m-am mai întâlnit și sunt foarte bucuroasă când mai primesc câte un telefon, când îmi scriu din străinătate chiar. Cu mulți țin legătura și îi iubesc ca și pe copiii mei”, Leontina Ursu, fostă profesoară de limba română.
După strigarea catalogului și ora de dirigenție, elevii de altădată s-au retras la un local din municipiu unde au petrecut ore în șir pentru a socializa și a-și povesti cei 50 de ani lăsați în urmă.
Lasa un raspuns