Elevii români au câştigat nouă MEDALII DE AUR la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, din Rusia

Elevii români au câştigat nouă MEDALII DE AUR la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, din Rusia

Elevii români au câştigat 13 medalii, dintre care nouă de aur, la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, acesta fiind cel mai bun palmares din ultimii trei ani la această competiţie de informatică, matematică, fizică şi chimie, potrivit Ministerului Educaţiei. La Olimpiada desfăşurată în localitatea rusă Yakutsk, începând cu 17 iulie, elevii din România au obţinut trei medalii de aur la proba de informatică, trei medalii de aur şi una de bronz la matematică, două medalii de aur şi una de argint la chimie şi o medalie de aur şi două de argint la fizică.
Medaliile de aur la informatică au fost câştigate de Rareş Darius Buhai (clasa a X-a, Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, laureat cu aur şi anul trecut), Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu (ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
La matematică, au câştigat medalii de aur Simona Diaconu (clasa a X-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Ioan Laurenţiu Ploscaru (clasa a IX-a, Colegiul Naţional "Alexandru Lahovari" din Râmnicu Vâlcea) şi Paul Gabriel Muscă (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), în timp ce Andreea Măgălie (clasa a XI-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medaliată cu argint la ediţia precedentă) a obţinut o medalie de bronz.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.