În curtea Palatului Administrativ din Baia Mare a avut loc ieri festivitatea de premiere a elevilor care au obținut cel puțin o notă de 10 în cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv Evaluare Națională de anul acesta. Zeci de tineri, alături de părinți și profesorii care i-au îndrumat în acești ani de studiu, au fost prezenți la evenimentul ”Maramureșul susține excelența”.
Ionel Bogdan, președintele administrației județene, împreună cu Ligia Deca, ministrul Educației, au oferit tinerilor diplome și premii și i-au felicitat pentru rezultatele excepționale obținute la finalul celor 4 ani de studiu, fie că e vorba de gimnaziu sau liceu.
Cu multă emoție și bucurie, copiii și-au ridicat diplomele și premiul oferit de Consiliul Județean Maramureș, ca o recompensă a muncii depuse de-a lungul anilor, care le-a adus tinerilor notele maxime la aceste examene importante pentru viitorul lor.
”Am premiat și premiem elevii merituoși pentru că eu cred că dumneavoastră, dragi elevi, sunteți viitorul acestui județ. Iar astăzi, când văd că elevii care au obținut note de 10 la examenul de Bacalaureat și Evaluare Națională sunt în număr atât de mare, îmi dau seama că Maramureșul are prezent, dar cu siguranță are și viitor, iar pentru asta vă așteptăm să construim Maramureșul de mâine, pentru că fără voi, cei care excelați în educație, nu avem nicio șansă să ne dezvoltăm, pentru că dezvoltarea înseamnă, pe lângă investiții, și educație”, a transmis Ionel Bogdan tinerilor de 10 ai Maramureșului.
La nivelul județului Maramureș, au fost anul acesta 269 de note de 10 obținute de tinerii maramureșeni la disciplinele din cadrul examenului de Bacalaureat și Evaluare Națională. Efortul depus de tineri, a pus Maramureșul pe harta județelor în care tinerii excelează în educație.
”Sunt recunoscătoare că mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, iar faptul că există un număr atât de mare de copii care au cel puțin o pasiune, iar acest lucru se vede prin nota de 10 obținută, pentru mine este cea mai mare mulțumire”, a transmis Ligia Deca, ministru al Educației.
Alături de cei doi oficiali, la evenimentul de premiere au fost prezenți și vicepreședinții Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan și Doru Lazăr, inspectorul școlar general al ISJ Maramureș, Mihai Pop, și inspectorul școlar general-adjunct al ISJ Maramureș, Ioan Muntean.
Lasa un raspuns