Elevii băimăreni vor fi premiaţi astăzi pentru cele mai bune lucrări cu tema "Eseul meu antivioleţă"

Elevii băimăreni vor fi premiaţi astăzi pentru cele mai bune lucrări cu tema "Eseul meu antivioleţă"

 Astăzi, începând cu ora 13:00, la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu – Salonul Artelor, se va desfăşura cenaclul „Eseul meu antiviolenţă”. Elevii Colegiilor Naţionale ,,Mihai Eminescu”, ,,Gheorghe Şincai” şi ,,Vasile Lucaciu” vor citi lucrările elaborate în cadrul concursului de eseuri iniţiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. La această activitate participă şeful Serviciului Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, comisar şef de poliţie Grigore Pampa şi directorul Bibliotecii Judeţene ,,Petre Dulfu”, domnul profesor Dr. Teodor Ardelean. Trei lucrări vor fi premiate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi ai cotidienelor locale, iar fragmente sugestive vor fi publicate în presa scrisă. Această activitate este organizată de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş pentru marcarea Zilei Poliţiei Române.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.