Sute de exemplare de pești au murit pe canalele și lacurile din Deltă din cauza nivelului mic al Dunării și a temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, Federația Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării (FOPPDD) estimând pentru acest an venituri mai mici cu 50% în acest an față de anii trecuți pentru pescari.
‘S-au înregistrat mortalități piscicole încă de la începutul sezonului de pescuit. Primele sesizări le-am primit din partea asociațiilor din zona complexului Razim-Sinoe. Au urmat Șontea-Fortuna, Gorgova-Uzlina, Matița-Merhei, Roșu-Puiu. Situația este critică, pentru că toată partea de vest a Deltei e uscată, iar dacă nu este uscată, apa are o adâncime foarte mică și oferă condiții de pescuit doar păsărilor’, a declarat președintele FOPPDD, Dan Verbina.
El a amintit că pe fondul caniculei, la finele lunii iulie, pescarii au decis să întrerupă pescuitul timp de o săptămână, capturile din acea perioadă neîndeplinind condițiile de comercializare.
‘În momentul de față, din cauza căldurii, a mai apărut o problemă pentru pescari. Ca urmare a depunerii de materiale vegetale pe fundul lacurilor care fermentează și degajează hidrogen sulfurat și capturile din plasele pescarilor sunt afectate’, a menționat liderul federației.
În acest context, potrivit sursei, pescarii din Delta Dunării nu-și vor putea îndeplini capturile alocate pentru acest an de către autoritatea de mediu, iar cele de anul viitor ar putea fi diminuate.
‘Sunt zone în care pescarii nu vor putea realiza decât 50% din cota alocată pentru pescuit în acest an, iar veniturile lor vor scădea la jumătate. Singura soluție este decolmatarea canalelor impracticabile, iar noi nu vrem lucrări pe kilometri întregi sau excavarea a sute de mii de metri cubi de pământ, ci lucrări punctuale pe lungimi de 100 de metri acolo unde este imperios necesar’, a precizat președintele FOPPDD.
Scăderea cotelor Dunării și temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă au favorizat, potrivit sursei, înmulțirea păsărilor ihtiofage, acestea putând ajunge mai repede la capturile de pește.
Autoritățile tulcene s-au întrunit în ultima perioadă în ședințe pentru a analiza situația apărută în Delta Dunării unde din cauza secetei 68 de kilometri de pe 51 de canale din Rezervație sunt colmatate. În momentul de față, se lucrează la o prioritizare a lucrărilor, astfel încât Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să poată solicita fonduri de la Guvern sau Ministerului Mediului pentru execuția imediată a lucrărilor.
Potrivit Administrației Fluviale Dunărea de Jos, cota fluviului la Tulcea este, marți, de 64 de centimetri, cu doi mai mică decât cea de luni. La Isaccea, nivelul fluviului este de 73 de centimetri, scăderea fiind aceeași față de ziua precedentă. Tendința apelor Dunării pentru următoarele zile este de creștere cu până la 3 centimetri.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
EFECTELE CANICULEI: Sute de pești morți în Deltă din cauza caniculei și a nivelului scăzut al Dunării

Lasa un raspuns