Centrul pentru Jurnalism Independent dezvoltă, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, un program strategic, prin care introduce elemente de educație media în programele de liceu pentru disciplinele umaniste. Acestui proiect i s-a alăturat și un grup de elevi sigheteni care au vizitat astăzi studiourile trustului de presă TV Sighet, Sighet FM și Maramedia.ro pentru a afla mai multe despre jurnalism.
4 elevi ai Colegiului Național ”Dragoș Vodă” care fac parte din acest program au vrut să afle ce presupune meseria de jurnalist și au dorit să își realizeze în studioul stirilor TV Sighet propriul clip de promovare a programului
”Eu sunt Bogdan și împreună cu colegii mei am venit la Tv Sighet să realizăm un proiect despre jurnalism”, a spus Bogdan Godja.
”Scopul acestui proiect este de a informa elevii și tinerii și să îi inițieze pentru a nu putea fi manipulați”, a mărturisit Ioana Trifoi.
”Am participat la acest proiect deoarece ne place jurnalismul și vrem să aflăm cât mai multe despre această meserie și am vrut să vedem și tehnica de lucru”, a adăugat Maria Voinaghi.
”Acest proiect se desfășoară în 1 și 2 noiembrie la Colegiul Național Dragoș Vodă unde jurnaliști din București vor veni să ne dea câteva detalii despre educația media”, a precizat Alin Tomoiagă.
Prin acest program se dorește crearea unui set de instrumente și materiale pentru ca tinerii să înțeleagă și să respecte rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale.

Lasa un raspuns