VIDEO | Economie anuală de 400.000 de lei la bugetul județului Maramureș prin reducerea indemnizațiilor membrilor ATOP Maramureș

Economie anuală de 400.000 de lei la bugetul județului Maramureș. Decizia a fost luată și asumată de președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, care a propus reducerea la jumătate a indemnizațiilor pe care le-au primit până în momentul de față membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Maramureș.

Proiectul de hotărâre inițiat de conducerea administrației județene a fost votat marți de consilierii județeni.

”Vechea conducere a Consiliului Județean a aprobat ca fiecare membru ATOP Maramureș să primească o indemnizație de 2.500 de lei pentru fiecare ședință la care este prezent. Asta înseamnă 20 de procente din indemnizația președintelui Consiliului Județean. Am propus ca acest venit să fie redus cu 50%. Economia anuală va fi de 400.000 de lei, o sumă importantă care va fi bine venită pentru a aloca sume suplimentare pentru sănătate, infrastructură, învățământ sau alte domenii foarte importante pentru județ. Banii publici trebuie cheltuiți eficient”, a subliniat Ionel Bogdan în plenul ședinței extraordinare a CJ Maramureș.î

Sursa foto: energiata.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.