VIDEO | Echipa Știința Explorări Baia Mare s-a clasat pe poziția a opta la finalul returului Diviziei A1 de volei masculin

Echipa Știința Explorări Baia Mare s-a clasat pe poziția a opta la finalul returului Diviziei A1 de volei masculin. Ca urmare, în faza a doua a campionatului echipa băimăreană va evolua în turneul pentru locurile 5-8, alături de Dinamo București, Unirea Dej și Universitatea Cluj-Napoca.

Urmează pentru Știința Explorări două turnee,  care, foarte probabil, se vor desfășura în București și Dej.

A fost ultimul turneu din sezonul regulat de la Galați, în compania echipei gazdă, am mai jucat cu Timișoara și ultimul meci cu Craiova. Obiectivul nostru a fost să intrăm în primii 5-8. Suntem mulțumiți că am reușit acest obiectiv, cu toate problemele pe care le-am avut în trecut”, spune Marius Botea, antrenor echipa Știința Explorări Baia Mare.

Băimărenii vor avea meciuri grele contra celor de la Dinamo București, la care se adaugă Universitatea București și Unirea Dej.

Cele patru formații pornesc de la următorul clasament: 5. Dinamo 44p, 6. Unirea Dej 31p, 7. Universitatea Cluj 22p, 8. Știința Explorări 18p.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.