După tragedia din Ungaria în urmă căreia 9 români și-au pierdut viața din cauza șoferului care făcea live pe facebook în timp ce a intrat într-o depășire fără să se asigure, Poliția Română susține petiția ”STOP live pe Facebook la volan! Dă like vieţii!”.
Petiția online este însoțită de textul: ”5 oameni mor zilnic pe şoselele din România. Împreună putem salva vieţi! Raportează live-ul la volan! Raportează clipul video în direct”, este textul pe care îl vedem în secţiunea "Opţiuni" a oricărui clip video transmis în regim live pe Facebook. Un număr mai mare de raportări înseamnă blocarea într-un timp mai scurt a filmărilor care distrag atenţia şoferilor şi pun în pericol vieţile tututor participanţilor la trafic. ”STOP live pe Facebook la volan! Dă like vieţii” este un demers pentru viaţă, un demers în care trebuie să ne implicăm toţi! Această petiţie va fi trimisă către Facebook Official pentru a solicita sprijin în realizarea unei monitorizări mai rapide asupra raportărilor live-urilor la volan. Petiția a adunat în scurt timp mii de susținători, dar și comentarii prin care se cer sancțiuni mai aspre pentru cei care folosesc telefonul mobil în timp ce se află la volan.
”O mare parte dintre șoferii microbuzelor care transportă persoane în străinătate se cred super șoferi , stau pe fb, scriu mesaje, vorbesc la telefon, crezând ca ei sunt prea buni si lor nu li se întâmpla nimic. Dar realitatea este cu totul alta. Păcat de cei ce au fost uciși”, este unul din comentariile postate la această petiție.
”Amenzi mai mari, pedepse mai mari celor care provoacă accidente, cei ce fac live-uri la volan nu au ce căuta pe șosele, controale mai aspre la școlile de șoferi să nu se mai ia carnetul pe 50 de euro”, a scris un alt internaut.
Peste 9000 de oameni au semnat până acum această petiție.

Lasa un raspuns