Sărbătoare mare astăzi în rândul credincioșilor romano-catolici și reformați. Aceștia praznuiesc azi Duminica Floriilor, sărbătoarea care prevestește marele praznic al Învierii Domnului. Cu acest prilej, sute de credincioși din Sighetu Marmației au participat la Sfânta Liturghie și au luat acasă ramuri de salcie sfințite, pentru a fi protejați de tot răul pe parcursul întregului an.
După oficierea slujbei, preoții au sfințit ramurile de salcie, care sunt de nelipsit din casa oricărui credincios. Se spune că acestea au puterea de a ține răul la distanță și de aduce la casa omului bunăstare și liniște. În unele sate din Maramureș, atunci când se abate furtuna, credincioșii aruncă în foc o bucată de ramură de salcie sfințită de Florii, iar fumul care se ridică se crede că potolește vremea rea. Sighetenii spun că vin în fiecare an la biserică în această zi, iar ramurile de salcie le folosesc fiecare după nevoi. Unii le pun la geamuri, la uși sau porți, alții le așează pe mormintele celor dragi.
„Am fost la biserică și vin în fiecare an. Până când suntem sănătoși trebuie să venim pentru ca toată lumea să fie sănătoasă. Am luat și ramuri sfințite pe care le păstrăm întregul an, așa cum spune tradiția”, explică o femeie.
„Am venit să iau niște ramuri sfințite. Trebuie să venim atâta timp cât trăim. E o sărbătoare importantă care prevestește Învierea Domnului. Ramurele sfințite le duc la cimitir la părinți și la soție, dar am și acasă”, povestește un bărbat.
„Am un copil care e botezat romano-catolic și de aceea am venit. Acuma merg aici să le sfințească preotul iar apoi mă voi întoarce la Sfanta Liturghie. Le păstrăm în casă și dăm și la animale”, a declarat o altă femeie.
Duminica Floriilor este sărbătoarea care marchează începutul Săptămânii Sfinte. În această perioadă credincioșii obișnuiesc să meargă la biserică și să se spovedească pentru a sărbători Paștele cu sufletul curat.
Lasa un raspuns