Drumurile și vremea astăzi în județ

Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, astăzi, în Maramureș, chiar dacă vremea e ușor mai caldă ca de obicei în această perioadă a anului.

Sectoarele de drumuri publice din județ au carosabilul curat și umed. Angajații secției de drumuri nationale au intervenit cu opt utilaje și au împrăștiat 54 de tone de material antiderapant. Pe sectoarele de drumuri județene s-a acționat cu 8 utilaje și s-au răspândit 39 de tone de material antiderapant.

Cerul este acoperit, fulguiește în Pasul Gutâi și pe Dealul Ștefăniței. Cad precipitații mixte în zonele de deal și plouă la șes. Vizibilitatea în trafic este bună, vântul suflă slab la moderat.

Vremea va fi astăzi în general închisă și caldă pentru această perioadă. Temporar va ploua. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte și vor fi condiții de polei. Izolat, în zona de munte, canititățile de apă vor atinge 10-15 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 6 grade, iar cele minime între 2 și 4 grade. Izolat se va semnala ceață.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.