VIDEO | Drepturi salariale recuperate în instanță de Sindicatul Liber din Învățământ

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) a câștigat, în ultimele săptămâni, prin sentințe definitive, recuperarea drepturilor salariale pentru membrii săi din 21 de unități școlare din județ.

Aceste unități sunt: Grădinita cu Program Prelungit nr. 8 Baia Mare, școlile gimnaziale „Avram Iancu”, „Nicolae Iorga”,  „Alexandru Ivasiuc” și Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit Baia Sprie, Liceul Teoretic „Leowey Klara” și Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, Centrul pentru Educație Incluzivă Târgu Lăpuș, școlile gimnaziale din: Băiuț, Cernești, Groși, Dragomirești, Bârsana, Fărcașa, Gârdani, Sălsig, Școala Gimnazială Nr. 7 Borșa, Școala Gimnazială Nr. 4 Poienile de Sub Munte, Liceul Tehnologic Ruscova și Casa Corpului Didactic Maramureș.

Aceste acțiuni în justiție nu sunt singurele pentru recuperarea drepturilor salariale, SLI MM mai având pe rolul instanței procese pentru actualizarea sporurilor la salariul de bază actual deoarece, în învățământul preuniversitar, toate sporurile încă sunt calculate la nivelul anului 2016.

”De asemenea, în aceste zile, SLI MM pregăteste un proces nou, pentru câștigarea sporului de stabilitate (15%) pentru personalul auxiliar, documentele necesare ce vor trebui depuse urmând a fi trimise pe e-mailul liderilor sindicali”, a adăugat Ioana Petreuș, președintele SLI MM.

Conform actelor normative privind banii proveniți din hotărâri judecătorești, toate sentințele definitive din 2020 trebuie plătite în cuantum de 5% din valoarea lor încă din acest an.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.