Două locații unde băimărenii cu simptomatologie specifică se pot testa gratuit pentru Covid

Municipiul Baia Mare pune la dispoziție două locații unde băimărenii cu simptomatologie specifică se pot testa gratuit pe baza cărții de identitate pentru Covid.

Cele două locaţii pentru testare sunt : zona Parc RFN – strada Dimitrie Cantemir şi zona Bulevardul București – la intersecție cu Bd. Unirii, în corturi amplasate special cu această destinație.

 Programul de funcționare a celor două corturi destinate pentru testarea băimărenilor este de luni până vineri, între orele 09.00-17.00.
Testarea se realizează de către personal specializat, cu respectarea normelor de diagnosticare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 , inclusiv cu măsurarea parametrilor vitali și recoltarea de exsudat nazofaringian şi/sau orofaringian în vederea realizării testării. Rezultatul testului va fi consemnat în registrul de testare.
În cazul în care se va identifica un rezultat pozitiv la testul rapid antigen, persoana va fi îndrumată spre Centrul de evaluare din cadrul Spitalului De Boli Infecţioase Şi Psihiatrie Baia Mare.  Municipiul Baia Mare, prin DAS, asigură cele două corturi în care va avea loc testarea populației, personalul specializat care va recolta probele, logistica necesară funcționării locațiilor și promovarea acțiunii.  Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare asigură aprovizionarea locațiilor cu testele rapide antigen și orice alte demersuri necesare pentru implementarea acțiunii,” a explicat Pap Zsolt István, viceprimar UDMR

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.