Polițiștii rutieri din Vișeu de Sus au fost sesizați ieri despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 187. La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 47 de ani, din Repedea, aflat la volan, a pierdut controlul direcției de mersși s-a lovit de un cap de podeț.
A fost transportat la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.
În noaptea trecută, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Decebal din municipiu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani din Făurești, aflat la volanul unui autoturism, ajungând la intersecția cu strada Dragoș Vodă, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, condus de o femeie de 30 de ani din Colțirea. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere din unul dintre autoturisme. Aceasta a fost transportată la spital, dar nu a rămas internată. Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns