Directorii BRD Adrian Martiş şi Andrei Nanu au fost arestaţi, alături de alte două persoane, ceilalţi nouă inculpaţi, între care Ioan Creştin şi Marius Locic, vor fi cercetaţi în stare de libertate, potrivit deciziei de duminică a Curţii de Apel Bucureşti. Curtea de Apel Bucureşti a admis doar patru propuneri din cele 13 făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organzată şi Terorism (DIICOT), decizia instanţei putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Duminică au fost emise mandate de arestare pentru Andrei Suditu, Adrian Martiş, Andrei Nanu şi Claudia Maria Peter (persoană care se afla în cercul foarte apropiat de relaţii al lui Vasile Creştin şi care executa întocmai dispoziţiile date de către cei doi directori BRD).
Astfel, numărul persoanelor arestate în cazul fraudării băncilor a ajuns la 11, ţinând cont şi de mandatele emise vineri tot de Curtea de Apel Bucureşti pe numele lui Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireadă (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu şi Livia Bobu.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Directorii BRD Martiş şi Nanu au fost arestaţi. Ioan Creştin şi Marius Locic, eliberaţi

Lasa un raspuns