Secţia 5 de Poliţie Rurală Ocna Şugatag a primit ieri o plângere depusă de către o femeie cu domiciliul în satul Corneşti. Aceasta reclamă faptul că, în cursul zilei de 28 martie, Vasile I., de 70 de ani, din satul Corneşti, în locul numit ’Stanişte’’, de pe raza satului, a aprins mai multe resturi menajere şi vegetaţie uscată, după care a plecat, lăsând focul nesupravegheat. Din cauza vegetaţiei uscate şi a vântului focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, cuprinzând şi o parte din terenul de fânaţe aparţinând părţii vătămate Ileana B. Focul a cuprins două clăi care se aflau pe acel teren, circa 2.500 kg de fân. Valoarea prejudiciului reclamat este de 1.000 lei. Nu s-au înregistrat victime omeneşti iar incendiul a fost localizat şi stins de un grup de cetăţeni din localitate. Poliţia a demarat cercetări în cauză, faţă de Vasile I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
Dosar de distrugere prin incendiere pentru un foc lăsat nesupravegheat

Lasa un raspuns