DOSAR: Cei opt oameni din fotbal condamnați la închisoare, obligați la plata a 6 milioane de lei

DOSAR: Cei opt oameni din fotbal condamnați la închisoare, obligați la plata a 6 milioane de lei

Curtea de Apel București a mai decis marți, pe lângă condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal în dosarul transferurilor, obligarea acestora la plata către părțile civile din dosar a aproape 6 milioane de lei.
"Obligă, în solidar, pe inculpații Borcea Cristian și Becali Ioan la plata către partea civilă Liceul cu program sportiv ‘Banatul’ Timișoara a sumei de 265.000 USD, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală de referință a BNR calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii", se arată în minuta deciziei de marți.
De asemenea, CAB îl obligă pe Gheorghe Copos la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a sumei de 63.908 lei și a obligațiilor fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi), calculate în conformitate cu legislația fiscală, de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării integrale a debitului principal, pentru transferul fotbalistului Dulca Cristian. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.