Vineri, în data de 16. 12.2016, de la ora 17. a avut loc în Sala de spectacole din Școala de muzică ”George Enescu” balul, deja tradițional, al Liceului Teoretic Leőwey Klára. Evenimentul a fost organizat de clasa a XI-a, condusă de diriginta lor, Iuhos Emese. Balul a avut ca tematică împlinirea dorințelor copiilor din clasa a II-a, odată cu căderea fulgilor de nea, fiecare fulg căzut reprezentând o dorință împlinită.
Dorințele celor mici s-au împlinit cu ajutorul elevilor din clasele VI-XII, aceștia prezentând scenete de teatru, piese de muzică clasică interpretate la pian, poezie, dans modern, cântec de Crăciun pe ritm de rap, și bineînțeles colinzi. În timpul balului au fost premiate clasele câștigătoare la concursul de împodobit sala de clasă, fiind prezentat și filmulețul realizat cu această ocazie,Manequinchallange. A avut loc și o tombolă, cu premii consistente, s-au împărțit și cadouri. La final, pentru a împlini și dorința clasei organizatoare, spectatorii au colindat împreună cu elevii liceului la lumina lumânărilor. Acest bal a fost posibil datorită elevilor harnici și creativi atât din clasa organizatoare, cât și din clasele care au participat activ la spectacol, d-lui director al liceului, care a permis organizarea acestui bal, ai sponsorilor darnici și nu în ultimul rând al d-lui director al Școlii de muzică, care a asigurat locația acestui eveniment. A fost o atmosferă de sărbătoare, plăcută, relaxantă, distractivă, dar și emoționantă. Astfel au urat elevii Liceului Teoretic Leőwey Klára Sărbători fericite și un An Nou fericit tuturor.

Lasa un raspuns