DOLIU: Sighetenii și-au manifestat regretul față de tragedia petrecută vineri seara în clubul Colectiv din București, printr-un marș al tăcerii

DOLIU: Sighetenii și-au manifestat regretul față de tragedia petrecută vineri seara în clubul Colectiv din București, printr-un marș al tăcerii

Sighetenii și-au manifestat în această seară regretul față de tragedia petrecută vineri seara în clubul Colectiv din București, unde 30 de persoane au murit până la această oră, iar alte aproape 150 au fost grav rănite. În semn de solidaritate față de familiile celor care și-au pierdut viața într-un mod atât de cumplit, sighetenii au aprins candele și au organizat un Marș al Tăcerii pe aleea pietonală din municipiu.

Cei care s-au alăturat acestui marș au fost de ordinul zecilor, cei mai mulți dintre ei fiind tineri. Aceștia povestesc că au avut prieteni care s-au aflat în „clubul groazei” în momentul producerii incendiului. Au ales să fie alături de cei care au avut apropiați sau cunoscuți printre sutele de tineri care s-au aflat vineri seara în clubul Colectiv, dar și să aducă un omagiu celor care nu au mai scăpat cu viață.
„E un marș pentru cei care au murit vineri seara. Ar fi fost bine să vină și mai mulți sigheteni”, spune o tânără.
„Am aprins candele pentru prietenii și tovarășii care au murit în București la clubul Colectiv. Am avut și cunoștințe care s-au aflat acolo și plus de asta consider că am fost toți prieteni, e o tragedie pentru țara noastră. Ar fi putut să vină mai mulți să se alăture, dar se pare că la noi în oraș oamenii nu sunt prea interesați de ce se întâmplă”, consideră un tânăr. 
„Am avut câțiva prieteni la clubul respectiv, o persoană a murit, așa că am venit să ne manifestăm regretul față de ce s-a întâmplat”, povestește un alt băiat.
La marșul solidarității a putut fi întrezărit și binecunoscutul artist Ducu Berți, cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației.
Cu tristețea pe chip, amintindu-și de tragedia petrecută pe strada Corneliu Coposu în urmă cu aproape 4 ani, sighetenii au mărșăluit pe aleea pietonală cu candele aprinse în mână, iar apoi le-au așezat lângă fântânile arteziene, după care au păstrat un moment de reculegere.
Municipalitatea a coborât în bernă drapelele marcând astfel zilele de doliu național.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.