Marți, 12 decembrie, a avut loc Gala Olimpicilor Internaționali, organizată de Ministerul Educației. S-au acordat distincții elevilor care au obținut premii, profesorilor care i-au îndrumat și unităților școlare de proveniență.
Județul Maramureș a fost reprezentat de doi elevi, ambii de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației. Este vorba despre Raul-Alexandru Covrig, care a fost premiat pentru locul II la Olimpiada Internațională „Științe pentru Juniori”, desfășurată recent în Thailanda și Darius Sindreștean, premiat pentru locul III la Olimpiada Internațională de Chimie, desfășurată în Elveția.
Și domnii profesori Simona Nodiș (biologie), Marian Herbil (fizică), Nița Enache (chimie) și Doinița Păduraru (chimie) au obținut diplome pentru performanțele realizate.

Lasa un raspuns