Două fetiţe în vârstă de 8 şi 9 ani şi părinţii acestora au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, vineri seară, după ce s-au intoxicat cu ciuperci. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre o femeie de 27 de ani, soţul acesteia, de 35 de ani şi cele două fetiţe ale lor, de 8 şi 9 ani, din Viişoara – localitate componentă a oraşului Bistriţa, care s-au intoxicat cu ciuperci, la faţa locului fiind trimise o ambulanţă SMURD şi un echipaj de terapie intensivă mobilă.
"O familie întreagă care a consumat ciuperci a făcut intoxicaţie. Au fost duşi toţi cei patru la spital, cu stări de greaţă şi vărsături, în stare gravă", a spus Rus.
El nu a putut preciza ce ciuperci au consumat cei patru, dar, cel mai probabil, nu din comerţ.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
Doi copii şi părinţii acestora, în stare gravă după ce s-au intoxicat cu ciuperci

Lasa un raspuns