Polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați ieri despre faptul că în localitatea Finteușu Mic a avut loc un accident rutier soldat cu victimă. La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 37 de ani din Baia Mare a condus un autoturism pe DJ 184A, iar când a ajuns în dreptul unui grup de persoane care se afla pe marginea părții carosabile a accidentat o minoră de 5 ani, care ar fi apărut brusc în fața autoturismului.
În urma evenimentului rutier, minora a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea acesteia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot ieri, polițiștii băimăreni au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Republicii. Un bărbat de 37 de ani din Copalnic Mănăștur, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare, nu a păstrat o distanță de siguranță în mers față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. La volanul autoturismului se afla o femeie de 35 de ani din Fersig. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui pasager minor de 6 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordări medicale, însă nu a fost necesară internarea acestuia. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de urmările penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasa un raspuns