Doi cetățeni ucrainieni pe drum de 4 zile, în hipotermie cu degerături și în imposibilitatea de a mai continua parcurgerea traseului propus datorita zăpezii mari de pe munte și datorita frigului, în zona fiind intre -8 și -10 grade , au ajuns pe teritoriul României azi dimineață.
Din fericire s-a reușit obținerea coordonatelor datorita Politiei de Frontiera Maramureș care au vorbitori de limba ucraineana și celor de la STS Maramureș care ulterior au reușit o localizarea pe harta.A fost solicitat și elicopter.
Ambii cetățeni ucrainieni au fost salvați, coborâți la baza secundara unde au fost evaluați de echipajele medicale venite în sprijin și ambii vor fi transportați la unitatea medicala din Baia Mare având probleme medicale în urma zilelor petrecute pe munte.
Lasa un raspuns