Doi adolescenţi de 18 ani din Baia Mare au ajuns ieri la spital cu leziuni uşoare, după ce Claudiu H., de 18 ani, din Recea, conducătorul autoturismului marca VW Golf în care se aflau ca pasageri, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de la reţeaua electrică situat pe trotuar. Şoferul rula cu viteză, pe timp de noapte, pe o stradă din Baia Mare, în timp ce se afla la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Lui Claudiu i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Nici unul dintre cei aflaţi în autoturism nu purtau centura de siguranţă. Cercetările continuă urmând a se lua măsuri legale.

Lasa un raspuns