DOBÂNZILE EXPLODEAZĂ: Toţi indicii ROBOR au crescut semnificativ

DOBÂNZILE EXPLODEAZĂ: Toţi indicii ROBOR au crescut semnificativ

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut puternic vineri la 3,28% de la 3,17% joi, nivel la care a stagnat trei zile, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României – BNR.

Acesta este cel mai ridicat nivel din ultimele aproape două luni. Indicele ROBOR a mai atins un nivel apropiat la 27 august, când a fost 3,27%, iar atunci era în scădere de la 3,30% la data de 24 august.
În plus, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 3,50%, de la 3,44% joi. Acesta este cel mai ridicat nivel de la începutul lunii august până în prezent. La data de 6 august, ROBOR-ul la 6 luni era de 3,49%, în creştere de la 3,53% la data de 3 august.
De asemenea, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut vineri la 3,57%, de la 3,51% joi, nemaifiind la acest nivel din data de 30 iulie.
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat vineri 3,62%, de la joi 3,56%. Acest indice a mai atins un nivel mai ridicat de atât la data de 3 august, când a fost de 3,63%, urmat de o scădere, la 6 august, la 3,60%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.