Doar un sfert dintre legumele şi fructele din magazinele mari provin din ţară

Doar un sfert dintre legumele şi fructele din magazinele mari provin din ţară
Doar un sfert dintre legumele şi fructele şi numai jumătate din produsele lactate comercializate în cele mai mari magazine din România provin din ţară, a declarat, luni, Magor Csibi, director World Wide Fund for Nature (WWF) România, la lansarea studiului Retailer Scorecard.
,,Poziţia de dominaţie a lanţurilor de magazine devine din ce în ce mai mare, mergând spre o posibilă situaţie de monopol, iar în acest context este inevitabil să ne întrebăm în ce măsură aceste companii îşi asumă, dincolo de asigurarea profitului, şi un rol social. De alegerile şi opţiunile acestor retaileri depind mii de producători locali, comunităţi şi industrii’, a spus Magor Csibi. 
Concluziile raportului privind performanţa de mediu pe piaţa de retail FMGC (Fast Mover Consumer Goods) indică faptul că retailerii din România sunt netransparenţi, ignoră producătorii locali, preocuparea lor faţă de mediu nu se regăseşte în practicile din interiorul pieţei şi credibilitatea răspunsurilor oferite este serios pusă la îndoială de realitatea de pe rafturi. ,,Educaţia ecologică şi cea nutriţională nu sunt suficiente pentru a responsabiliza lanţurile de magazine din România. Este nevoie şi de promovarea unei legislaţii care să sprijine producătorii autohtoni pentru a ajunge cu produsele la raft. Aceleaşi lanţuri de magazine au, la Bruxelles, rafturi speciale pentru produselele ecologice din producţia proprie. Este o problemă de piaţă, dar şi de legilaţie’, a spus Daciana Sârbu, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară din Parlamentul European. 
Conform punctajului acordat de reprezentanţii WWF, niciun retailer dintre cei 10 analizaţi în cadrul cercetării WWF nu a reuşit să obţină 50% din scorul maxim. 
Procentul cel mai mare din scorul total fost obţinut de Mega Image (42.92%), urmat de Billa (39,11%), Lidl (33,63%), Kaufland (28,18%), Auchan (17,26%), Carrefour (17,17%), Cora (15,38%), Real (13,89%), Profi (10,54%) şi Penny Market (8,57%). 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.