Procurorii DNA l-au reținut pe Istvan Soos, șef Birou Colectare și Executare Silită Persoane Juridice în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu-Mare la data faptelor, pentru spălare de bani și complicitate la luare de mită în formă continuată, urmând a fi prezentat, marți, la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în perioada noiembrie — decembrie 2013, respectiv martie 2014, inculpatul Soos, în calitate sa de șef Birou, în urma unei înțelegeri prealabile cu șeful său, Ioan Ardelean, a pretins de la un agent economic, în numele acestuia din urmă, mai multe obiecte de mobilier (canapele fixe și extensibile, pat dormitor, saltele, perne etc.), în vederea mobilării a 4 locuințe ce aparțineau celor doi sau unor rude ale acestora.
"Aceste bunuri, în valoare totală de aprox. 12.500 lei, au fost livrate de firma respectivă la adresele indicate de inculpatul Soos, fără a fi achitate de beneficiari. În schimbul acestui folos patrimonial, Istvan Soos i-a dat de înțeles reprezentantului societății comerciale respective, că șeful său va proteja activitatea firmei, cu ocazia derulării unor controale fiscale desfășurate de către inspectorii fiscali din AJFP Satu-Mare, în perioada noiembrie-decembrie 2013", susțin procurorii.
DNA precizează că, pentru a disimula primirea bunurilor respective, cu titlu de mită, Isvan Soos i-a dispus agentului economic să întocmească o factură către firma unei rude, care nu a fost înregistrată în contabilitatea societății respective și nici nu a fost achitată până în prezent.
În urmă cu o lună, DNA a anunțat că a fost reținut pe Ioan-Mircea Ardelean, fost director executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, pentru luare de mită.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații — Direcția Județeană Satu-Mare.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
DNA: Șeful Biroului Executare Silită Persoane Juridice din ANAF Satu Mare, reținut

Lasa un raspuns