DNA: A început urmărirea penală în cazul anchetei de la CJ Mehedinți

DNA: A început urmărirea penală în cazul anchetei de la CJ Mehedinți

Procurorii anticorupție au început urmărirea penală în cazul anchetei de la Consiliul Județean Mehedinți pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență/cumpărare de influență, folosirea, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în perioada 2012-2013 și în cursul lunii ianuarie 2014, folosindu-se de influența conferită de funcțiile publice deținute, două persoane din două instituții publice ale județului Mehedinți au determinat funcționari din cadrul unor instituții de interes public din același județ să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiaților (rude și patroni de societăți comerciale de la care obțineau în schimb direct sau indirect foloase necuvenite).
Surse apropiate anchetei au declarat pentru AGERPRES că cele două persoane vizate de anchetă sunt șeful IPJ Mehedinți și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu.
Aceste influențe au fost exercitate pentru: numiri și mențineri în funcții de conducere la unele instituții publice sau numiri ale unor apropiați în funcții de conducere; aprobarea scoaterii din domeniul public și concesionarea către apropiați la un preț "convenabil" de suprafețe de teren intravilan situate în centrul municipiului Orșova (în condițiile în care erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al statului român și astfel nu puteau fi trecute în domeniul privat și nici concesionate); determinarea unor funcționari de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mehedinți să deconteze către anumite societăți comerciale servicii medicale presupus neefectuate. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.