DISTINCȚIE: Preotul Vasile Mihoc a primit Crucea Voievodală Maramureşeană

DISTINCȚIE: Preotul Vasile Mihoc a primit Crucea Voievodală Maramureşeană

 Un preot din Sibiu a fost distins cu Crucea Voievodală Maramureşeană a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Distincţia i-a fost înmânată preotului prof. dr. Vasile Mihoc vineri, de către episcopul Iustin Sigheteanul. 

La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, prima vineri din Postul Învierii Domnului din acest an a fost una mai deosebită. Credincioşii au venit atât să se roage la Sfânta liturghie a darurilor dinainte sfinţite, cât şi să asculte conferinţa părintelui prof.dr. Vasile Mihoc, de la Sibiu. 
Liturghia a fost oficiată de PS Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului,  în mijlocul unui sobor de preoţi şi diaconi. Pentru activitatea sa duhovnicească în rândul tinerilor susţinută zeci de ani ca profesor de teologie la Facultatea din Sibiu, dintre care mulţi din ei maramureşeni, şi în semn de preţuire a personalităţii sale, în numele preoţimii din eparhie formate la Facultatea de Teologie din Sibiu, PS Iustin Sigheteanul i-a înmânat preotului şi profesorului sibian cea mai înaltă distincţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Crucea Voievodală Maramureşeană, gramata episcopală care o însoţeşte şi monografia-album  „Mănăstirile – Chivote ale credinţei”.
 Credincioşii din catedrală au urmărit apoi conferinţa părintelui Vasile Mihoc – „Femeia creştină şi mântuirea lumii”, desfăşurată pe parcursul a două ore. Preotul a pus accentul pe familia creştină şi rolul femeii, alături de bărbat, în creşterea copiilor ca adevăraţi creştini. 
Activitatea s-a încheiat cu lansarea cărţii „Epistola I către corinteni” de pr. Mihai Petianu,  originar din comuna Băseşti.  Cartea reprezintă teza sa de doctorat.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.