Nokia a câştigat un proces cu HTC în Marea Britanie în domeniul patentelor şi va cere despăgubiri, precum şi interzicerea vânzării în această ţară a unor telefoane mobile fabricate de compania taiwaneză, relatează MarketWatch.
Curtea Supremă din Marea Britanie a dat câştig de cauză Nokia în disputa legată de unul dintre patentele companiei finlandeze şi a constatat că produse ale HTC, între care smartphone-ul HTC One şi HTC Wildfire, încalcă acest patent.
Purtătorul de cuvânt al Nokia, Mark Durrant, a declarat într-un comunicat că decizia este o evoluţie importantă a disputei cu HTC în domeniul patentelor.
În urma victoriei, Nokia va cere un ordin de interzicere în Marea Britanie a importurilor şi vânzărilor produselor HTC care îi încalcă drepturile de proprietate intelectuală, precum şi plata unor depăgubiri.
Compania finlandeză nu a precizat mărimea despăgubirilor avute în vedere.
Nokia a lansat peste 50 de procese împotriva HTC, în întreaga lume. Până în prezent, HTC a fost găsită vinovată de încălcarea a patru patente deţinute de Nokia.
Reprezentanţii HTC nu au fost disponibili pentru comentarii.
Stiri de actualitate:
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
DISPUTĂ: Nokia va cere interzicerea vânzărilor telefoanelor HTC în Marea Britanie

Lasa un raspuns