”DinDonDan”, o aplicație pe smartphone cu orarul Sfintelor Liturghii

Patru studenți din ambientul universitar de la Milano au făcut o aplicație pentru smarphone prin care doresc să vină în ajutorul celor aflați într-o dificultate din ce în ce mai frecventă în era mobilității umane: cum pot să știu unde și la ce oră se celebrează Sfânta Liturghie? Cine s-a confruntat cu această problemă înțelege imediat avantajul aplicației.

Ideea unei aplicații pentru telefonul mobil cu orarul Sfintelor Liturghii a prins viață în timpul Sinodului dedicat tinerilor, desfășurat la Roma în octombrie 2018. Aplicația localizează mai întâi bisericile din apropiere. Pentru a fi mai ușor de înțeles, aplicația a fost botezată după sunetul clopotului – ”DinDonDan” – și prezintă orarul Sfintelor Liturghii din bisericile localizate, ora de deschidere și închidere, diferența dintre orarul zilelor de lucru și al celor de sărbătoare, precum și orarul de spovadă.

Studenții – Alessandro, Angelo, Federico și Giacomo – sunt înscriși la facultățile de inginerie, jurisprudență și desing. ”Ne-am întrebat cum putem oferi contribuția noastră pentru o Biserică mai aproape de tineri, o Biserică, să-i spunem, 4.0”, au explicat realizatorii aplicației. În ce privește destinatarii aplicației, primul gând s-a îndreptat către studenți, profesioniști, dar și la familii și la turiștii în trecere care doresc să meargă la Sf. Liturghie și nu știu la ce oră și unde.

Echipa aplicației ”DinDonDan” a realizat recent și versiunea web, disponibilă la adresa cu același nume, astfel încât informațiile să fie disponibile și pentru cei care se conectează cu ajutorul un computer. ”La câteva luni de la debut, suntem la zeci de mii de descărcări, ceea ce înseamnă că exista nevoie de un serviciu de acest fel”, au mai spus realizatorii. Stire integral AICI

”DinDonDan” este disponibilă gratuit pe App Store, Play Store și în versiunea web la adresa www.dindondan.app.

În contextul sărbătorilor de Paști, când mulți merg dintr-un loc în altul, aplicația nu poate decât să fie salutată cu simpatie și gratitudine.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.