Procurorii Serviciului Teritorial Iași al DIICOT au reținut, în urma perchezițiilor care au vizat o grupare infracțională specializată în trafic de minori, șase persoane suspectate că au exploatat copii cu vârste între 10 și 13 ani, pe care îi forțau să comită furturi în România și în Franța.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis marți AGERPRES, procurorii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Gîndac Aurel, Drugu Gheorghe, Sănătescu Spania, Roman Marius, Bobocel Somna și Leonte Norica, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015, pe raza municipiului Iași, s-a constituit un grup infracțional organizat care a acționat pe linia traficului de minori constând în exploatarea unor minori, cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, care erau determinați să comită furturi din buzunare, din genți sau din incinta unor societăți comerciale, bunurile fiind însușite de către membrii grupului, proprii părinți ai minorilor. Membrii grupului își determinau proprii copii minori, uneori prin violență, ca zilnic să se deplaseze pe raza municipiului Iași, cu predilecției în mijloacele de transport în comun, stațiile R.A.T.P. și incinta marilor complexe comerciale unde, în grup, comiteau furturi din buzunare sau din genți, constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani, bunuri de valoare pe care le dețineau victimele în gențile persoanele sau buzunarele hainelor", se precizează în comunicat.
Conform aceleiași surse, minorii acționau organizat, se înțelegeau între ei prin mimică și reușeau să deposedeze victimele de bunuri sau valori. Bunurile obținute din furturi erau imediat pasate între ei și ascunse în anumite locuri, de unde ulterior erau recuperate de către minori, persoane interpuse sau de către părinții lor.
"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut că minorii exploatați nu au urmat cursuri școlare sau în unele cazuri le-au abandonat, având în vedere preocupările infracționale. Minorii au fost instruiți de către părinți să acționeze în grup, în unele cazuri chiar cu violență pentru a-și asigura scăparea. În multe cazuri, victimele furturilor au fost elevi, studenți la unitățile școlare de pe raza municipiului Iași, în timp ce călătoreau în mijloacele de transport în comun sau în stațiile de așteptare, cărora le-au fost sustrase sume de bani, telefoane sau alte bunuri de valoare", se arată în comunicat.
Potrivit procurorilor, minorii au fost instruiți de părinți cum să comită furturile, să plaseze bunurile sustrase și să părăsească locul faptei pentru a nu fi prinși. Copiii au perceput în mediul familial ca un fapt normal săvârșirea de furturi și predarea bunurilor sustrase către părinți.
"S-a constatat că aceștia au susținut în unele cazuri față de lucrătorii de poliție care i-au prins în flagrant sau identificat ca autorii ai faptelor de furt că sunt trimiși de către părinții lor să fure și să aducă acasă bunuri sau bani pentru a întreține întreaga familie care este compusă din număr mare de membrii, inclusiv majori, care nu prestează activități legale aducătoare de venituri. Prin neasigurarea condițiilor necesare traiului zilnic, majorii au ajuns să îi forțeze pe minori să fure, aducându-i practic într-o stare de sclavie", precizează DIICOT.
Din anchetă a mai reieșit că membrii grupării infracționale au acționat în anii precedenți în state din vestul Europei, precum Spania, Franța sau Belgia, unde s-au ocupat cu furturile din buzunare, ajungând să facă obiectul unor proceduri judiciare. Începând din 2015, ei au revenit în țară, unde au pus la punct rețeaua de furturi din buzunare formată din propriii lor copii minori, profitând de faptul că aceștia nu răspund penal.
În paralel, unii dintre membrii grupării au efectuat deplasări în străinătate, în special în Franța, unde au comis în mod direct sau au coordonat alți copii ai lor, de această dată majori, în comiterea de furturi din genți sau buzunare.
Bunurile sustrase erau împărțite sau valorificate pe piața neagră, un rol important în acest sens având inculpații Marius Roman și Gheorghe Drugu.
Investigația penală a evidențiat faptul că furturile din buzunare sau din genți au cunoscut o creștere alarmantă în perioada ianuarie 2015 — martie 2017 în municipiul Iași, ceea ce a indus în rândul populației un puternic sentiment de nesiguranță și de teamă de a călători cu mijloacele de transport în comun sau de a frecventa zone aglomerate, respectiv căile de acces în incinta complexelor comerciale.
"În cadrul cercetărilor s-a reușit stabilirea legăturilor dintre membrii grupării, legături care se bazau pe relațiile de rudenie cât și a interesului de grup. Pentru minorii exploatați, noțiunea de furt era tratată ca un fapt divers, un mod de a obține pentru sine și membrii familiei sale venituri care să le permită un trai decent. Părinții au reușit să le inoculeze ideea că a fura este un mod de viață normal. Cu ocazia depistărilor în flagrant sau în cadrul audierilor ulterioare, minorii au ajuns să trateze faptele care le comit ca un mod de a se distra", se mai menționează în comunicatul DIICOT. Citește întreg articolul aici!

Lasa un raspuns