DIICOT: 43 de persoane trimise în judecată pentru infracţiuni informatice şi privind siguranţa naţională

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus trimiterea în judecată a 43 de inculpaţi pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi infracţiuni prevăzute de Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, constând în realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuţiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS şi transfer neautorizat de date din sisteme informatice.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, inculpatul O.N. a deţinut, a utilizat şi a comercializat, direct şi prin internet, produse software destinate interceptării ilegale a comunicaţiilor, transmisiilor de date efectuate prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă şi a discuţiilor ambientale.

Procurorii DIICOT au identificat 42 de inculpaţi, printre care un fost judecător de la Tribunalul Bucureşti, un avocat în cadrul Baroului Iaşi, un medic şi mai mulţi oameni de afaceri, care au achiziţionat de la inculpatul O.N. una din cele trei variante ale programului, compatibile cu dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile.

Inculpaţii au instalat aplicaţiile cumpărate pe telefoane ţintă şi au utilizat produsele software realizând interceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, SMS-urilor, e-mail-urilor primite/ transmise de către alte persoane, se precizează în comunicatul de presă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.