Un elicopter de luptă rusesc Ka-52, care făcea teste de zbor, s-a prăbușit marți într-un cartier rezidențial din sud-estul Moscovei. Cei doi piloți au fost răniţi.
În imaginile transmise de televiziunea rusă s-a putut vedea cum se ridică fum din locul unde s-a prăbușit aeronava, un spațiu verde din apropierea clădirilor.
Cei doi piloți au fost internați în spital, a precizat un purtător de cuvânt al poliției moscovite.
Potrivit unui consilier al ministrului sănătății, Igor Lanskoi, citat de agenția de știri RIA Novosti, viața lor ‘nu este în pericol’. El a spus că unul dintre piloți are câteva coste rupte, iar al doilea o fractură a coloanei vertebrale.
Ministerul rus al Apărării a precizat într-un comunicat că elicopterul Ka-52 a efectuat ‘o aterizare forțată’ în timp ce făcea ‘teste în cadrul unei activități de cercetare’ conduse de compania Kamov, constructorul elicopterului.
Potrivit unei surse citate de agenția Interfax, aeronava ‘realiza un test de zbor în cadrul programului de creare a unei versiuni pentru Mistral’, nava de război cumpărată de Rusia de la Franța.

Lasa un raspuns