DESTINAŢIE DE VACANŢĂ: Turism inter-religios în județul Tulcea

Tulcea unește nu doar două contraste naturale, Parcul Național Munții Măcinului, cei mai vechi munți din România, și Rezervația Biosferei Delta Dunării, cel mai tânăr pământ al Europei, ci și comunități umane care, în ciuda diversității culturale, a credințelor religioase și confesionale diferite, conviețuiesc de secole în armonie.
Dacă vizitatorii nu vor da buzna încălțați în geamie atunci când muezinul cheamă la rugăciune sau dacă nu vor năvăli în lăcașele de cult cu pantaloni scurți ori bluze decoltate, vor fi primiți cu bucurie, mai ales atunci când vor fi introduși de un localnic.
Cei mai mulți istorici sunt de părere că în cetatea antică a Tomisului a existat o mitropolie care a avut o continuitate fluctuantă în timp și care a numărat 14 episcopii, cinci dintre acestea aflându-se pe teritoriul actualului județ Tulcea.
Vestigiile arheologice descoperite în Dobrogea atestă rolul și locul zonei în răspândirea creștinismului, deși zona a fost sub stăpânire romană, apoi otomană secole la rândul. Actul martiric al sfinților Epictet și Astion, sfinți ale căror moaște au fost descoperite în anul 2001 la cetatea Halmyris, Murighiol, atestă prezența monahismului în Scythia Minor încă de la finele secolului al III-lea.
Existența la Niculițel a unei basilici paleocreștine, descoperită în anul 1971, și a criptei ce a adăpostit patru martiri creștini cunoscuți în Actele martirice ca fiind martirizați în a doua jumătate a secolului al IV-lea, la Noviodunum, actualul oraș Isaccea, prezintă de asemenea o importanță deosebită pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Basilica paleocreștină din Niculițel, monument unic în Europa care constituie cel mai timpuriu exemplu de transpunere a concepțiilor arhitecturale greco-romane în arhitectura paleocreștină, este până în anul 2015 în proces de reabilitare, dar cunoscut deopotrivă în lumea credincioșilor ortodocși este ”Triunghiul mănăstirilor” format din așezămintele de la Cocoș, Saon și Celic-Dere.
Mânăstirea Celic-Dere
Mănăstirea Celic-Dere, din comuna Frecăței, apare pe harta statistică rusă din anii 1835 și 1853, așezarea monahală existând aici încă înainte de războiul ruso-turc din 1828-1829, potrivit unei monografii a mănăstirii semnate de monahia Iustina Topcean.
Marele Dicționar Geografic al României arată că mănăstirea a fost fondată în anul 1835 de monahul Atanasie, care a obținut aprobare pentru fondarea unui așezământ de călugări și călugărițe, după caracteristica de atunci a mănăstirilor de lipoveni.
Nemulțumirile privind modul de organizare a vieții duhovnicești au dus, în anul 1879, la decizia de a înființa o altă așezare monahală dedicată călugărilor și numită Celicul Mic sau Celicul de Jos, actuala mănăstire Saon. După anul 1881, ambele mănăstiri au rămas cu o componență feminină, elementul rusesc păstrându-se în proporție de 75% până în anul 1909. De altfel, piatra de temelie a bisericii actuale a fost pusă în anul 1901. Printre odoarele de preț care se păstrează la mănăstirea Celic-Dere se află icoana lui Iisus Hristos care se curăță singură. A fost dăruită în anul 1816 de un soldat austro-ungar unui părinte căruia i-a spus: ”Prin ea se va săvârși o mare minune. ”Această icoană o vedeți că este neagră, dar până la urmă se va lumina toată, se vor curăța și ochii Mântuitorului, care-i vedeți că sunt închiși, se vor deschide”.
Biserica veche din 1881 a mănăstirii Saon se mai păstrează încă, dar în anul 1905 schitul a fost distrus de un incendiu. Patru ani mai târziu, s-au pus bazele noii biserici care a fost reconstruită în anul 1956. Mănăstirea situată pe malul lacului Saon este destinată din anul 1930 călugărițelor. În apropierea acestor așezăminte, pe raza comunei Niculițel, se află mănăstirea de călugări Cocoș, întemeiată în timpul stăpânirii otomane, după unele surse, în anul 1833.
Tradiția monahală de aici însă amintește de existența unor călugări în această zonă încă din anul 1679. Numele său provine de la dealul stâncos de lângă mănăstire, iar clădirile actuale au fost ridicate începând din anul 1910. Aici sunt adăpostite moaștele sfinților descoperite la Niculițel, Zoticos, Atalos, Kamasis și Filipos. La distanță relativ mică, în satul Niculițel, poate fi vizitată biserica ”Sfântul Atanasie”, singurul lăcaș de cult din secolul al XIII-lea din Dobrogea.
Prezența evreilor în Dobrogea este consemnată încă din timpul stăpânirii romane, în anul 1877, la Tulcea trăind 2.400 de persoane. Aici, prima sinagogă a fost construită în 1843. Au urmat, potrivit lucrării ”Dobrogea ca mozaic etnic” de Mihai Milian, alte două sinagogi, în 1855 și 1860, o școală de studiu pentru ”Tora”, în 1860, și o ”Mikve Teara”, casă de spălare a morților, în 1873.
Dintre toate aceste monumente, acum nu mai există decât cimitirul evreiesc conservat ca un mausoleu și ”Templul Coral” care a fost construit, potrivit comunității evreiești, în perioada 1880-1884, cu sprijinul financiar al membrilor comunității. De-a lungul timpului, Templul s-a degradat, numărul populației a scăzut și totuși singurul monument de acest tip din Dobrogea a început să fie reabilitat.
”Credem că la sfârșitul lunii iunie vom reinaugura Templul și vă invităm de pe acum la acest eveniment”, a lansat invitația publică președintele comunității evreilor din Tulcea, Solomon Faimblat.
Imperiul otoman care a stăpânit Dobrogea câteva secole a lăsat nu doar denumirea unor localități, ci și monumente culturale.
Istoria oficială a orașului Babadag (”Muntele Străbunului” sau ”Dealul Tatălui”) menționează venirea în anul 1262 a unei colonii de până la 12.000 de turci sub conducerea dervișului considerat sfânt Baba Sari Saltuk, care a răspândit, în special în Balcani, religia musulmană. Pe cale mistică îndeosebi, dar și pe căile toleranței și evlaviei, a câștigat și afecțiunea nemusulmanilor, întreținând dialoguri cu aceștia. Adevăratul său nume este Muhammed Buhari și, deși se spune că este înmormântat în mai multe locuri, așa cum a lăsat vorbă, mormântul său se află la Babadag și este un loc de pelerinaj pentru musulmani. Mausoleul ridicat în memoria acestuia a fost întemeiat de sultanul Baiazid al II-lea Veli, iar lângă monument au existat cândva o geamie și o baie turcească.
Monument istoric și arhitectural, singura moschee care poate fi vizitată în orașul Babadag este cea a generalului de corp de armată Ali Gazi Pașa, care a îndeplinit în mai multe rânduri funcția de guvernator. Situată în apropierea centrului orașului, moscheea a fost construită în timpul sultanului Mehmet al III-lea, prin anii 1610, potrivit comunității musulmane, și este primul monument de acest tip de pe teritoriul actual al României. A fost incendiată în timpul războiului ruso-turc, dar refăcută ulterior, iar până în anul 1989 a funcționat ca muzeu.
Geamia Gazi Ali Pașa din orașul Babadag
În partea de răsărit a moscheii, se află monumentul funerar al lui Gazi Ali Pașa, care a fost construit înainte de anul 1619 sau 1620, de când datează ultimul său testament, potrivit Direcției Județene pentru Cultură Tulcea.
Tot la Babadag, localitate denumită de localnici și ”Sinaia Dobrogei”, poate fi vizitat monumentul funerar al lui Koyun Baba. Se crede că acesta a prilejuit aflarea mormântului lui Sari Saltuk Baba, monumentul ridicat în amintirea sa fiind împrejmuit cu piatră și vizitat de musulmani.
Creștinii ortodocși de rit vechi s-au refugiat în Dobrogea din cauza reformei inițiate de țarul Alexei Mihailovici Romanov și continuată de urmașii săi, iar ei se diferențiază, potrivit site-ului Comunității Rușilor Lipoveni din România, în două grupări religioase, staroverii de Fântâna Albă și staroverii de Novozâbkov, titulaturile oficiale ale celor două culte fiind Biserica Ortodoxă de Rit Vechi, respectiv Biserica Ortodoxă de Rit Străvechi.
Două dintre cele patru așezăminte monahale de rit vechi din România sunt în Slava Rusă, mănăstirea de călugări Uspenia și cea de călugărițe Vvedenie, ambele datând din secolul al XVIII-lea. O tradiție pentru care sunt recunoscute călugărițele de la Vvedenie este cea a confecționării mătăniilor.
Mânăstirea Vvedenie, din localitatea Slava Rusa
Primii reprezentanți ai credincioșilor romano-catolici în Dobrogea, potrivit unor surse, au fost germanii care au venit în Dobrogea din Rusia, în trei perioade, începând cu 1840. În funcție de confesiunile împărtășite, au înființat colonii bine organizate și în județul Tulcea.
Una dintre acestea a existat la Malcoci, localitate situată pe drumul județean care leagă orașul Tulcea de localitățile situate pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării. Biserica a fost, după unele surse, cel mai mare lăcaș de cult romano-catolic din Dobrogea, dar din cauză că actele de proprietate au fost pierdute vreme îndelungată, iar comunitatea de nemți s-a depopulat, biserica ridicată cel mai probabil în anii 1880 s-a deteriorat, astfel că acum nu mai este vizitabilă.
Corpul clădirii poate fi văzut de turiștii care se îndreaptă spre Murighiol și Dunavățu ca un străjer bătrân al Deltei. La Greci, așezare situată în apropierea Munților Măcinului, în care a existat o comunitate puternică de italieni, potrivit monografiei localității, credincioșii romano-catolici care nu aveau încă o biserică mergeau la finele secolului al XIX-lea și la începutul secolului următor la slujbele oficiate pentru creștinii ortodocși. Abia în anul 1912, romano-catolicii din Greci au avut biserică proprie care rezistă timpului.
În Delta Dunării, la Sulina, biserica romano-catolică ”Sfântul Nicolae” își așteaptă oaspeții în haine noi. Clădirea de patrimoniu a fost sfințită în anul 1863 și restaurată pentru prima dată în anul 1931, atunci când se pare că a fost adăugată și campanila care nu făcea parte din construcția inițială. Stilul arhitectural este tipic italian, monumentul fiind realizat din piatră de Malta și cărămidă, clădirea păstrând vitraliile originale.
Vizitatorii care au mai mult timp la dispoziție pot alege Delta unde vor vedea însă mai puțin din acest mozaic. Altfel, turiștii grăbiți pot regăsi în municipiul Tulcea dovada bunei înțelegeri între populații indiferent de credințele împărtășite. Aceeași situație este și la capătul Deltei, în orașul Sulina, unde, aflate la distanțe mici unele de altele, lăcașele de cult își invită oaspeții la meditație și bună-credință.
AGERPRES/(AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu)