Când o femeie vrea să afle dacă este însărcinată sau nu, primul lucru pe care îl face este să dea o fugă până la farmacie și să-și cumpere un test de sarcină. Se pare că acesta nu este singurul uz al testului, ci și bărbații ar trebui să-l facă pentru a afla dacă au cancer testicular.
Cum funcționează testele de sarcină
Testele de sarcină cumpărate de la farmacie măsoară nivelul de hormon hCG – gonadotropina corionică – din urină. Prezența hormonului în organismul unei femei înseamnă că aceasta a rămas însărcinată. Pe de altă parte, potrivit specialiștilor, bărbații nu au acest hormon în corp, decât dacă este prezent și cancerul testicular, care îl produce.
Cum ar trebui să se palpeze, acasă
Așa cum și femeile trebuie să își verifice sânii în mod regulat pentru a descoperi eventualii noduli, și bărbații ar trebui să facă un astfel de test, pentru a descoperi umflăturile ce pot semnala prezența cancerului. Așadar, după ce face baie sau duș, el ar trebui să își verifice testiculele astfel: ia câte unul pe rând în ambele mâini și foarte delicat trebuie să simtă toate părțile cu atenție. Dacă descoperă că acestea și-au modificat dimensiunea, forma sau au anumite umflături, ar trebui să meargă la un medic specialist.
Atenție! Este normal ca un testicul să fie mai mare decât celălalt, iar unul să atârne mai jos. În plus, acestea sunt acoperite pe marginea superioară și cea posterioară de epididim, organul unde se produce sperma. Acesta ar putea fi confundat cu o umflătură, mai ales în partea de sus a testiculului, unde se află canalele de legătură. Mulți bărbați îl pot confunda pe acesta cu o umflătură.
Stiri de actualitate:
DINASTIA ARTELOR: Păsările timpului meu – invitație la lansare de carte de Valeria Bilț și vernisajul expoziției ”Urzeala picturii din versuri” la Baia Sprie
LANSARE DE CARTE: Țara Chioarului – istorie: 1877-1918 – de Simion Ciurte
VOLEI: O victorie și o înfrângere pentru Știința Explorări la Cupa Unirea
ECO MARAMUREȘ: Creasta Cocoșului, printre cele 8 imagini alese să promoveze România la Sevilla
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA, cu ocazia Zilelor Satului Dămăcușeni și-a făcut timp să bată la ușile oamenilor și să discute personal cu ei
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Cu sufletul nu-i de glumit – un spectacol care te scoate din casă și transformă clipa într-o sărbătoare
FOTBAL: Victorie la scor de set de tenis pentru Minaur
SALVAMONT: Maramureșeni la Congresul Mondial de Salvare Montană
JANDARMII MONTANI: Femeie din Belgia rătăcită în Munții Rodnei
RUGBY: Victorie la 108 puncte diferență pentru „zimbri”
PRIMUL CADOU CARE CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT: Ce se întâmplă în mintea unui bebeluș când descoperă o jucărie nouă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Sâmbătă sunteți așteptați la spectacolul ”Tigru”
PLANETARIUL BAIA MARE se alătură Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic 2026 prin proiecții speciale la planetariu- proiecții în avanpremieră
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de CSM București
AJOFM MARAMUREȘ: 212 locuri de muncă au fost oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
MUZEUL MARAMUREȘAN: Invitație la vernisajul expoziției ”Vladimír Vochoč – diplomatul nesupus a cărui semnătură a însemnat libertate”
SPECIAL: Premianții „Ethnologica Film Fest”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 9 octombrie în Baia Mare și Ulmeni
VIDEO: Sportivele de la Red&Black Dance au obținut rezultate deosebite la Cupa României
DESCOPERIRE INCREDIBILĂ: Și bărbații ar trebui să-și facă teste de sarcină. Află de ce

Lasa un raspuns