Deputatul USR de Maramureș Vlad-Emanuel Duruș spune despre Legea bugetului de stat pe anul 2019 că este total nerealistă, iar printre singurele instituții al căror buget va scădea în acest an se regăsesc DNA, DIICOT și serviciile.
Legea bugetului pe anul 2019 a fost unul dintre subiectele conferinței de presă susținute la finalul săptămânii trecute de conducerea USR Maramureș.
”S-a votat, în sfârșit, Legea bugetului de stat pe anul 2019. Sigur, suntem aproape în martie, trebuia să fie gata prin noiembrie, asta e guvernarea PSD-ALDE. Problema e, cu această lege a bugetului, faptul că este total nerealistă. USR a spus că este o lege mai proastă decât Legea bugetului pe 2018. Pentru cele două luni de zile din acest an, pentru care nu am avut o lege pe 2019, s-a mers pe cea din 2018 despre care, spunem noi, e chiar mai bună. Problema cu această lege a bugetului este că se fundamentează pe încasări nerealiste la bugetul de stat, pe un deficit mult mai mic decât anticipăm că va fi și pe o inflație mai mică decât anticipăm că va fi”, a declarat deputatul USR Maramureș, Vlad-Emanuel Duruș.
Duruș susține că, potrivit Legii bugetului, cresc sumele alocate pensiilor speciale dar și sumele alocate partidelor.
”Pentru a avea un termen de comparație, Partidul Social Democrat, principalul partide de guvernare, va primi subvenție de la stat o sumă mai mare decât bugetul întreg alocat DNA.-ului. Doar partidul. Asta așa, ca o comparație și ca să știm care e direcția dată de actuala coaliție de guvernare. Este pe un model socialist, centralist în sensul că se iau mai mulți bani de la primării și se dau la centru, către baronii locali și către miniștri, care vor putea evident dispune după bunul lor plac, discreționar. Printre singurele instituții al căror buget vor scădea în acest an sunt DNA.-ul, DIICOT-ul și serviciile, deși a existat o ședință de CSAT la care a luat parte și președintele Iohannis, în care s-a votat un anumit buget, iar apoi, în parlament, printr-un amendament al președintelui PSD, Liviu Dragnea, aceste bugete au scăzut considerabil”, a adăugat deputatul USR de Maramureș, Vlad-Emanuel Duruș.
USR a votat împotriva Legii bugetului.
Lasa un raspuns