Deputatul Mihail Boldea s-a predat la Consulatul României din Nairobi, capitala Kenyei, a transmis TVR Info, informaţia fiind confirmată şi de avocatul lui Boldea, George Moloman.
George Moloman a susţinut că deputatul nu vrut să rişte să fie deţinut într-o închisoare din Kenya şi a preferat să se pună la dispoziţia autorităţilor române.
Avocatul a mai spus că Mihail Boldea s-ar fi prezentat încă de duminică seară la consulatul din Nairobi şi va fi adus în ţară în câteva zile.Deputatul Mihail Boldea este acuzat că este liderul unui grup infracţional care se ocupa cu înşelăciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro.Pe 17 martie, el a părăsit teritoriul României cu o maşină şi în ziua următoare a ajuns în Turcia, de unde a luat o cursă de avion iar ultima informaţie era că se află în Kenya.DIICOT a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă a deputatului pentru 29 de zile, după care el a fost dat în urmărire internaţională. AGERPRES
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
Deputatul Mihail Boldea s-a predat la consulatul României din Kenya

Lasa un raspuns