Secretarul de stat Vasile Şalaru, care declarase că fetele ar trebui să se ghideze după enunţul: "Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii", a afirmat, joi, pentru MEDIAFAX că l-a anunţat pe ministrul Educaţiei că va demisiona, precizând că acele cuvinte nu sunt în vocabularul său.
Vasile Șalaru a declarat că l-a informat pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, că îşi va demisiona din funcţie, iar vineri va înainta documentul în acest sens.
”Eu nu mă pricep la partea tehnică, nu am mai ocupat funcţii de acest gen. Nu ştiu dacă demisia o depun la Ponta sau la minister. Voi clarifica mâine (vineri – n.r.), când voi fi la Bucureşti”, a spus Vasile Şalaru.
El a precizat că acele cuvinte nu fac parte din vocabularul său, dar că îşi dă demisia pentru a nu aduce prejudicii de imagine Ministerului Educaţiei şi partidului din care face parte, respectiv ALDE.
”Cuvintele astea nu-s în vocabularul meu, eu nu vorbesc aşa. La noi în Moldova nu folosim exprimarea dos. Plus că e deja un pleonasm să spui «dos în spate». Nu voi da în judecată pe nimeni, dar este de verificat ce am spus eu la Deva. Nu e limbajul meu, spunem un şut în fund, nu şut în dos”, a afirmat Şalaru.
Întrebat de ce îşi dă totuşi demisia în condiţiile în care nu-şi recunoaşte declaraţia, Şalaru a răspuns: ”Nu e corect să mai stau în funcţie şi să mă toace toată presa”.
Vasile Şalaru a mai spus că rămâne copreşedinte al ALDE Iaşi şi că îşi menţine disponibilitatea de a candida la Primăria Iaşi din partea acestei formaţiuni politice.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Deva, că ar trebui introduse în şcoli cursuri în care fetele "să înveţe să meargă frumos, să ştie să fie gazde bune şi cum se serveşte ceaiul”, el susţinând că aceste ore de consiliere ar fi utile pentru "o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine şi prin ţinută".
"Aceste ore de consiliere vizează, poate o să râdeţi, poate nu, o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine, prin ţinută. Elevii noştri nu ştiu să calce pe stradă. Eu aş vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, ştiind să fie o gazdă bună, şi cred că este o latură a învăţământului românesc, care a fost total neglijată, şi care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiţi, de trecuta educaţie de pension”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, potrivit publicaţiei Glasul Hunedoarei.
Întrebat dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să înveţe educaţie rutieră sau cursuri de prim-ajutor, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a răspuns: "Nimeni nu spune ca aceste lucruri să nu se facă. La dirigenţie, ele erau obligatorii. Se făceau şi acestea. Eu am spus ca pe lângă astea să se facă şi altceva”.
La finalul conferinţei de presă, secretarul de stat a mai spus că fetele ar trebui să se ghideze după enunţul: "Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”.
"Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înţeles, dar cred că un băiat, când are de braţ o fată, cel puţin aşa e la mine, în zona Moldovei, nu cred că îl interesează dacă fata ştie educaţie rutieră, ci dacă ştie să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii!", a adăugat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, citat de Glasul Hunedoarei.
Vasile Şalaru este secretar de stat în Ministerul Educaţiei din luna ianuarie a acestui an. El este copreşedinte ALDE Iaşi, fiind şi candiddat la Primăria Iaşi.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
DEMISIE: Secretarul de stat Vasile Şalaru îşi dă demisia după ce a spus că elevele ar trebui să se ghideze după enunţul: "Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii

Lasa un raspuns