DEMERS PENTRU SĂNĂTATE: Elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic Marmația, la Crosul inimii

DEMERS PENTRU SĂNĂTATE: Elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic Marmația, la Crosul inimii

O inimă sănătoasă, aceasta a fost motivația elevilor Liceului Tehnologic Marmația ca să ia parte la Crosul inimii. Pentru a marca Ziua mondială a inimii, liceenii împreună cu cadrele didactice au organizat câteva activități cu scopul de a afla mai multe lucruri despre prevenirea bolilor cardiovasculare.
 Cu tricouri și pancarte inscripționate cu informații despre cum să ai o inimă sănătoasă, tinerii au mers în Parcul Grădina Morii și pe stadion, unde au luat parte la activități sportive.
„Le mulțumesc cadrelor didactice implicate și elevilor care cu atâta dăruire și-au pregătit o costumație specială, planșe tematice, au mers pe simboluri, iar mesajul este unul foarte clar: aleargă pentru inima ta, doar făcând sport reușim să avem o inimă sănătoasă și doar respectându-ne inima reușim să fim mai sănătoși. Ne-am propus ca în fiecare zi să fim mai creativi, mai fericiți și mai sănătoși”, a precizat Adriana Vescan, directorul Liceului Tehnologic Marmația.
„Am reușit să îi mobilizez pe elevi cu destulă ușurință, au fost foarte receptivi. Au avut tot felul de inițiative, acum o să mergem la stadion și o să participăm la crosul inimii și avem mai multe activități sportive. Dacă astăzi iesie bine, săptămâna viitoare o să facem și alte activități”, a adăugat profesoara Crina Vraja.
 Elevii spun că evenimentele de astăzi sunt doar începutul unor activități pe care vor să le desfășoare periodic pentru a fi mai sănătoși.
„E prima dată când particip la o astfel de activitate și am vrut să îmi creez eu tricoul pentru azi. Este o activitate foarte interesantă și sper să participăm la cât mai multe. Pentru o inimă mai sănătoasă trebuie să facem sport, să mâncăm sănătos și să fim fericiți”, a spus elevul Mihai Fangli.
 În România, 4,7% din oamenii cu vârsta de peste 35 de ani suferă de insuficiență cardiacă, iar anual aproximativ 25.000 de români sunt diagnosticați cu insuficiență cardiacă și sunt spitalizați din această cauză.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.