Problema locuințelor neelectrificate din Poienile de sub Munte ar putea găsi o rezolvare în uma unei inițiative ce aparține unui club nou înființat în județ. Acțiunile clubului Kiwanis Maramureș din această perioadă au ca scop strângerea de fonduri pentru achiziţionarea de panouri fotovoltaice pentru casele dintr-un cătun fără curent electric, din comuna Poienile de sub Munte.
Cu ocazia chartării clubului Kiwanis Maramureș, care va avea loc pe data de 22 octombrie, membrii acestuia și-au propus să organizeze două evenimente. Primul, un concert cu carcater caritabil susținut de Yolanda Covacinschi și soliștii Operei Maghiare din Cluj, va avea loc vineri, 21 octombrie, de la ora 17:00, în Sala ”George Enescu”. Al doilea eveniment, un bal de caritate, va fi organizat sâmbătă seara de la ora 20:00, cu tema ,,O seară pentru lumină”.
”Ambele acțiuni au același scop, strângerea de fonduri penru achiziționarea de panouri fotovoltaice, panouri ce urmează să le montăm în zona Poienile de sub Munte, acolo unde nu există curent electric, unde nu există posibilitatea de a avea casele conectate la rețeaua de curent electric, din cauza terenului accidentat și a situației foarte precare a oamenilor din acea zonă. Mi se pare groaznic, de neimaginat ca în anul 2016 să nu poți să aprinzi lumina în casă. Nopțile sunt foarte grele, e zonă de munte. Nici acum nu pot să uit mirosul din casă. Ei folosesc motorină în lămpi pentru a ilumina casele, e groaznic”, spune Adela Ulici, președintele clubului Kiwanis Maramureș.
Problema din comuna Poieile de sub Munte a fost identificată în urmă cu mai mulți ani de membri clubului. Tot în acea zonă, prin colaborare cu un club Kiwanis din Franța, s-a reușit dotarea unei grădinițe cu mobilier și material didactic.

Lasa un raspuns