DEGEŢICA: Povestea incredibilă a unei fetiţe de doar 700 de grame care se luptă pentru viaţă

DEGEŢICA: Povestea incredibilă a unei fetiţe de doar 700 de grame care se luptă pentru viaţă

Este mai usoară decât o pâine şi putin mai mare decât o cană. Trăieşte cu ajutorul aparatelor, dar se luptă pentru viaţă. Este vorba despre micuţa Narcisa, o fetiţă de doar 700 de grame, care a venit pe lume acum câteva zile la Maternitatea din Piatra Neamţ.
Micuta, supranumită Degeţica, a venit pe lume la doar 24 de săptămâni de sarcină. Medicii din Iaşi au refuzat să se ocupe de ea, fiind supraaglomeraţi, scrie monitorulneamt.ro.
"Este vorba despre o nastere prematură, la doar 24 de săptămâni, copilasul avînd 700 de grame. Este cel mai mic copilas născut în ultimii 3-4 ani la noi si, în mod obisnuit ar fi trebuit transferat la Iasi, dar colegii au spus că sînt aglomerati si ni l-au lăsat în grijă. Fetita se dovedeste a fi o luptătoare si deja dă semne că va fi un copilas normal numai că va avea nevoie de mult timp pentru recuperare. Mama este alături de ea permanent si împreună sperăm să recuperăm bebelusul cît mai bine, numai că va fi un proces lent si de durată. Cu sigurantă facem Revelionul împreună!", a precizat medicul Sorana Iftimia, sefa Sectiei de Neonatologie.
Doctorii spun că bebelusul are mare noroc că se poate hrăni cu lapte matern, avînd astfel posibilitatea de a lua mai repede în greutate. Se estimează că micuta va avea nevoie de cel putin 3-4 luni pentru a ajunge la o greutate de 2 – 2,5 kilograme.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.