Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1,230 miliarde euro, în perioada ianuarie – aprilie 2012, în scădere cu 23,7% faţă de perioada ianuarie – aprilie 2011, potrivit datelor provizorii publicate, vineri, de Banca Naţională a României.
Scăderea deficitului de cont curent a fost generată de majorarea, cu 24,1%, a excedentului transferurilor curente, de transformare a deficitului balanţei serviciilor în excedent şi de reducerea deficitului balanţei veniturilor cu 4,6%.
În primele patru luni din acest an, deficitul contului curent a fost finanţat în proporţie de 36,3 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 446 milioane euro (faţă de 490 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 413 milioane euro, iar creditele intra-grup 33 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77,349 miliarde euro la 30 aprilie 2012 (78,1 la sută din total datorie externă), în creştere cu 2,3 la sută faţă de 31 decembrie 2011.

Lasa un raspuns