DEFECŢIUNI: Reactorul 2 de la Cernavodă a fost reconectat la reţeaua naţională sâmbătă dimineaţă

DEFECŢIUNI: Reactorul 2 de la Cernavodă a fost reconectat la reţeaua naţională sâmbătă dimineaţă

Unitatea 2 de la Cernavodă, oprită luni în urma unei defecţiuni, a fost reconectată la sistemul energetic naţional sâmbătă dimineaţă, la ora 10.40, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.
‘Deconectarea a avut loc din cauza declanşării unui transformator de alimentare servicii proprii, ca urmare a defectării unui releu din circuitul de protecţie al acestuia’, se arată în comunicat.
Activităţile de reconectare s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, fără niciun impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului, mai spun reprezentanţii producătorului de energie.
Luni, 21 octombrie, reactorul 2 a fost deconectat de la sistem începând cu ora 21.42, pentru remedierea unor defecţiuni apărute la unul dintre transformatoarele de alimentare servicii proprii, a anunţat Nuclearelectrica.
"În timpul activităţii de oprire nu a fost afectată securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător. Au fost luate măsurile tehnice necesare pentru ca durata de execuţie a lucrărilor de remediere să fie cât mai scurtă, în condiţii de siguranţă, astfel încât estimăm că durata opririi nu va depăşi trei zile", precizau la acea dată oficialii Nuclearelectrica.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.