"Judeţul Maramureş este de o bună perioadă de timp scena unor întâmplări cutremurătoare din punct de vedere social, problemele cu care se confruntă un număr important de copii şi părinţi fiind imposibil de rezolvat de către autorităţile cu responsabilităţi în domeniu. Cauza principală a neajunsurilor din domeniul protecţiei copilului este schema insuficientă de personal a DGASPC Maramureş, care are în prezent doar un singur angajat în cadrul Serviciului Abuz-Neglijare.
Teoretic şi practic, acest unic salariat al instituţiei este responsabil cu identificarea cazurilor sociale, de abuz, neglijare şi nepăsare a familiilor pentru jumătate din Maramureş, fapt inadmisibil în opinia mea şi a locuitorilor din judeţ. Acest angajat se află din toate punctele de vedere în imposibilitate de a-şi duce la bun sfârşit sarcinile prevăzute în fişa postului. El nu poate să îşi facă treaba, chiar dacă ar fi reuşit fizic, deoarece nu dispune nici de maşină, nici de bani de combustibil pentru a se deplasa să verifice cazurile sociale din judeţ. În plus, omul locuieşte în Sighet, iar pentru a observa un caz la Borșa, spre exemplu, ar trebui să parcurgă pe jos, cu autoturismul propriu sau cu mijloacele de transport în comun, circa 65 de kilometri, peste limita oricărei decenţe în ţara, anul şi mileniul în care trăim. Aproape zilnic mass media maramureşeană prezintă cazuri disperate, strigătoare la cer, multe dintre ele fiind consecinţa directă a lipsei de personal specializat din cadrul DGASPC. Un copil de şapte ani, din Vişeu de Sus, a fost internat în ultimul hal la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, după ce a fost plimbat anterior la spitalele din Vişeu şi Sighetu Marmației. Micuţul cu handicap neuro-psihic şi motor cântăreşte doar nouă kilograme, faţă de cel puţin 23 cât ar fi fost normal la vârsta lui. Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Vişeu de Sus a solicitat intervenţia DGASPC Maramureş, motivul stării precare a copilului internat fiind neglijenţa familiei. Recent, alte câteva evenimente produse se pare tot din cauza lipsei de autoritate din domeniu au bulversat judeţul Maramureş, până nu demult unul liniştit, cu rare cazuri de acest gen. Cu două săptămâni în urmă, un elev de clasa a VI-a dintr-o comună a fost agresat sexual, în vestiarul sălii de sport, de un coleg de clasă şi supus la perversiuni sexuale. De asemenea, o tânără de 20 de ani a fost găsită legată de scaun, în casa familială în care trebuia să fie îngrijită. În ultimii doi ani, două case de copii din Maramureş au fost mistuite de incendii devastatoare. Toate aceste incidente s-au petrecut sub mandatul actualului director PDL al DGASPC Maramureş, Nicolae Boitor. Din informaţiile de la faţa locului rezultă că încercările de a-l schimba pe acest director, în noua guvernare a USL, s-au izbit iremediabil de refuzul fără echivoc al actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu. Trist este şi faptul că luna trecută consilierii judeţeni au adoptata noua organigramă de personal a DGASPC Maramureș tot cu un singur angajat la Serviciul Abuz-Neglijare. Este adevărat că instituţia se confruntă în prezent cu o situaţie ingrată, fiind într-un deficit uriaş de personal, „moştenire” din timpul blocajului generalizat al angajărilor din fostele guvernări. În prezent, există un deficit de aproximativ 280 persoane la DGASPC Maramureş, dar autorităţile se dovedesc neputincioase să rezolve problema avariei în care se zbat majoritatea serviciilor instituţiei.
Pe această temă am trimis o interpelare ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, doamna Mariana Câmpeanu. Am informat-o asupra situaţiei şi am cerut implicarea Ministerului în rezolvarea acestei stări de fapt nefirească pentru funcţionarea instituţiilor statului şi apărarea drepturilor copilului. Îmi exprim speranţa că problemele semnalate privind nerezolvarea şi escaladarea cazurilor sociale din cauza deficitul de personal al DGASPC Maramureş vor fi analizate cu promptitudine de autorităţile abilitate şi se va găsi de urgenţă o soluţie. Atât eu, cât şi mulţi alţi maramureşeni de bună credinţă, ne dorim să nu mai asistăm la drame sociale, la cazuri incredibile, survenite pur şi simplu din cauza nepăsării unor oameni plătiţi de fiecare dintre noi.", menţionează deputatul P.C. Cornelia Negruţ, într-un comunicat de presă.

Lasa un raspuns