DECIZII: Între 20 şi 25 la sută dintre cupluri au probleme de infertilitate, multe nu ştiu

DECIZII:  Între 20 şi 25 la sută dintre cupluri au probleme de infertilitate, multe nu ştiu

 Între 20 şi 25 la sută dintre cupluri au probleme de infertilitate, însă cele mai multe dintre acestea, mai ales din mediul rural, nu ştiu asta şi cred că "aşa este viaţa", a declarat medicul Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate şi colaborator al mai multor clinici din Bucureşti.

"Foarte multe cupluri nu ştiu că sunt infertile, mai ales cele din mediul rural. Ele cred că aşa este viaţa. Primul semn al intertilităţii este atunci când, după un an în care cuplul a avut contact sexual neprotejat, nu are copil. Dacă este o astfel de situaţie, cuplul respectiv va merge la un medic specialist în infertilitate. Apoi, este foarte important să avem un diagnostic. Diagnosticul vine după mai multe analize, iar apoi urmează mai multe variante de soluţii, adică nu există o singură modalitate de tratament. Obiectivul nostru este să punem diagnosticul complet şi corect şi apoi să fie luate decizii. Diagnosticul trebuie pus de specialistul în infertilitate", a explicat dr. Vythoulkas, la Salonic , unde, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc cea de-a doua ediţie a Congresului ştiintific organizat de Asociaţia Elenă pentru Medicina Reproductivă – "Noutăţile tehnicii în medicina reproductivă".
Potrivit lui Andreas Vythoulkas, după ce s-a stabilit diagnosticul, cuplului i se vor explica metodele de tratament, iar el va decide. Medicul a mai spus că, în general, problemele de infertilitate încep să apară după vârsta de 36 de ani şi devin şi mai complicate după 40-41 de ani. "Înainte, în 80 la sută dintre cazurile de infertilitate, problemele erau la femei. Acum, ponderea este aproximativ egală: 50 la sută la femei şi tot atât la bărbaţi, asta pentru că acum ştim foarte multe despre infertilitatea la bărbaţi", a adăugat specialistul.Detalii

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.