DECIZIE: Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului

DECIZIE: Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului

 Victor Ponta a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată la 16 iunie 2017 în Monitorul Oficial.

Victor-Viorel Ponta s-a născut la 20 septembrie 1972, la București. Este absolvent al Liceului "Ion Neculce" din București (1991); licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității București (1995).
A fost președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) (9 noiembrie 2002-18 noiembrie 2006), potrivit http://www.cdep.ro/. A fost vicepreședintele ECOSY (European Community Organization of Socialist Youth) (2005-2007). A ocupat funcția de vicepreședinte PSD din 10 decembrie 2006 și până la 20 februarie 2010.
La 18 februarie 2010, Victor Ponta și-a depus candidatura la conducerea Partidului Social Democrat. Acesta a câștigat președinția PSD, la alegerile din cadrul Congresului Extraordinar al partidului din 20 februarie 2010, cu 856 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Mircea Geoană, a obținut 781 de voturi. Din 5 februarie 2011, Victor Ponta a devenit co-președinte al Uniunii Social Liberale, alianță politică denunțată, la 25 februarie 2014, de către Crin Antonescu, celălalt co-președinte USL și președinte PNL.
La 30 august 2012 a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, conform http://victorponta.ro/.
A fost reales președinte al PSD în cadrul Congresului din 20 aprilie 2013, funcție deținută până la 12 iulie 2015.
În decembrie 2004, a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 20 Gorj, pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR, mandat reînnoit la 30 noiembrie 2008 din partea Alianței Politice PSD+PC, când a obținut peste 50% din voturile valabil exprimate. Citește întreaga fisă biografică aici!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.